Blad3

Just another WordPress.com weblog

SUPER-FANI LA ZURICH

Publicat de mata2011 pe iunie 10, 2008

Dacă aduni toţi turiştii români care au trecut de-a lungul vremii prin Zurich nu cred că rezultatul depăşeşte numărul celor prezenţi astăzi în oraş. Afirmaţia nu-mi aparţine, ci a fost făcută de un oficial al primăriei Zurich, unul dintre organizatorii centrului suplimentar de presă al oraşului gazdă. Ba mai mult, Ambasada României la Berna a adus şi fanfara din Chietris să-i distreze pe elveţieni şi pe turiştii din Zurich, iar aceştia au făcut-o cu măiestrie. Iar când toţi s-au strâns pe cochetul stadion Letzigrund am reuşit să-i batem pe francezi măcar în tribune. Naţionala a avut cea mai bună galerie care a însoţit-o vreodată la un meci din străinătate!

Sigur că aceşti oameni minunaţi care au venit cu miile într-una dintre cele mai scumpe ţări ale lumii doar ca să-şi susţină echipa favorită ar fi meritat şi un rezultat mai bun, dar asta este o altă discuţie, tehnică, ce necesită mai mult spaţiu. Dar am creat şi un paradox. Dacă din surse ale FRF se ştia că ar trebui să fie circa 7.000 de români, pe stadionul din Zurich au fost aproape 10.000! Pe lângă ei au ajuns la Zurich şi numeroase VIP-uri bucureştene. De la preşedintele Traian Băsescu, Adriean Videanu, Varujan Vosganian, Mircea Geoană, la oameni din fotbalul românesc şi până la Adelina Elisei, logodnica lui Chivu, cea din urma venită pe banii ei, sau ai logodnicului.

Cert este că sărbătoarea de după meci s-a termint mai repede din cauza olandezilor care i-au cam “zvântat” pe italieni. Poate vine şi rândul românilor să se bucure cu adevarat!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.